Let’s get on board with Mavericks!

Iată că au trecut 4 luni de când fac parte din echipa spațială Mavericks și am spus că acest eveniment nu poate rămâne necelebrat, așa că ia-ți 5 minute să citești experiența mea de Onboarding și de explorare a Universului numit Performance Media.

51231803_1958700917772524_865309088349683712_n

Când am ajuns prima dată în biroul Mavericks eram absolut nedumerită de ceea ce va urma să fac și total speriată de faptul că auzisem că oamenii ăștia fac o treabă excelentă, iar eu nu mă puteam lăsă mai prejos. Așa că în prima dimineață în care am mers la birou, mi-am luat haina de om serios pe mine și o cafea cu mai puțin lapte decât o beau de obicei (nu strică niciodată niște energie extra) și mi-am propus să fac lucrurile cât mai aproape de a fi perfecte.

De atunci situația nu s-a schimbat, mai ales când ai o echipă care te susține și îți oferă oportunități de creștere la fiecare pas.  Fiecare membru al echipei este acolo pentru a răspunde oricărei întrebări, mai ales că eu sunt un Junior care are câte o întrebare pregătită pentru fiecare task nou.

Pentru mine aceste patru luni petrecute în Mavericks m-au schimbat foarte mult, am început să fac lucruri pe care nu am crezut că le voi face vreodată, cum ar fi să acord o șansă matematicii, deși ne urâm reciproc încă din clasa a 9 -a sau să vorbesc la telefon cu actualii mei clienți, deși bătăile inimii mele se dublează când știu că am de răspuns unui apel sau chiar să fac strategii pentru pitch-uri.

Cu toate acestea nu uit că suntem pe un blog unde vom găsi mereu oameni care iubesc lucrurile concrete, așa că voi lăsa puțin poveștile și vă voi spune care sunt cele mai importante 4 lucruri pe care le-am învățat în 4 luni de Mavericks.

54728679_1980841575558458_7593172261415157760_o

1. Keep it simple!


Cele mai complexe strategii de Google Ads și Facebook Ads vin din lucrurile simple pe care le observăm în jurul nostru și din comportamentul celor din jur, iar asta am învățat după multe traininguri cu Dragoș în care mintea mea se ducea departe când răspunsul era chiar în fața mea.

Tips: Cele mai bune keywords ideas le găsiți în search history-ul părinților.

53604408_1973997222909560_3742974109093462016_o (1)

2. CTR, CPC, Cost/Revenue.

Înainte să ajung în Mavericks nu pot să spun că înțelegeam cu adevărat ce spun metricii despre campaniile tale, eu știam că am de implementat cu materialele X campania Y. Well, lucrurile astea s-au schimbat după primele rapoarte intermediare făcute aici eram șocată să aflu cât de mulți metrici există într-un simplu raport și a fost destul de greu pentru mine să îi înțeleg pe deplin și să pot face o comparație corectă a lunilor precedente.

May your CPC & Cost/Revenue be small!

3. Nu cine este prost întreabă, ci cel ce tace!

M-am aflat în situația în care să nu știu să implementez ceva și să nu vreau să deranjez pe cineva cu întrebările mele sâcâitoare, iar mai apoi să iau un lucru de la capăt fiindcă l-am făcut greșit, dar vremurile alea s-au dus. Este time consuming să refaci un task doar pentru că nu ai pus o întrebare la care oricine din birou ar fi fost mai mult decât bucuros să îți răspundă, multe fiind meetingurile cu Andra și Dragoș în care m-au rugat să pun întrebări pentru orice lucru care ar putea să îmi fie neclar.

4. Atitudinea este mai presus de Know – How.

Dacă este ceva ce am învățat repede din primele mele luni în agenție, acesta este faptul că atitudinea face totul. Zilnic avem ceva de învățat, însă dacă nu avem atitudinea și comportamentul potrivit aceste lucruri trec pe lângă noi fără a ne lăsa vreo învățătură. So cred că fiecare dintre noi poate să învețe o nouă strategie sau să schimbe domeniul de activitate peste noapte, însă ce ne va face să ajungem cei mai  buni din domeniu este atitudinea și proactivitatea.

Sunt convinsă că sunt alte zeci de lucruri pe care le-am învățat de la cei 7 oameni faini din echipă, dar cum statisticile spun că nu trebuie să facem articole mai lungi de două pagini de word, am adunat 4 learninguri pe care nu le folosesc doar în Performance Media, ci pe care le port cu mine zilnic, indiferent de ceea ce am de făcut.

52272402_1964162843892998_7431867682212806656_n (1)

În încheiere, vreau doar să îi mulțumesc echipajului Mavericks că m-au ales să mă îmbarc și mă ajută zilnic să devin un Specialist tot mai bun. You rock!