“Ce încerc să spun este că familia mea s-a conturat odată cu Mavericks și Mavericks odată cu familia mea.”

Când pornești la drum să construiești un business îți dorești să ai oameni de încredere alături de tine, care să fie acolo no matter what, care să aibă experiență și să înțeleagă sinergia evenimentelor fără prea multe cuvinte. Acesta este Alexandru Dumitrescu, Head of Support în Mavericks: coleg, prieten, profesionist și perfecționist, funny guy cu spirit de echipă, îți sare mereu în ajutor și găsește soluții la orice. Alex scrie istorie de agenție alături de Dragoș și Andra de 4 ani.

Stay inspired!

Who’s Alex?

Tipologia colegului care poate să te ajute în orice situație, Alex este un om cu mult suflet și care trage pentru o echipă unită și fericită. În birou îl găsești fie concentrat să răspundă cu atenție la fiecare email, fie meșterind prin birou pentru un spațiu confortabil de lucru, fie într-un meeting despre cum pot funcționa lucrurile mai bine în echipă. Să-l cunoaștem mai bine pe Alex!

Alex: Cine sunt? Sunt un familist! Am intrat în categoria familiștilor, aici mă situez în momentul de față și mă bucur foarte mult de prezent. Încerc mereu să mă bucur de prezent. Stochez în minte foarte multe lucruri care mi s-au întâmplat de-a lungul timpului și așa am ajuns să am amintiri și de la grădiniță, de când aveam 3 ani, amintiri de parcă s-au întâmplat ieri. Mă bucur foarte mult de prezent pentru că din ce trăiesc acum îmi voi clădi amintiri pe termen lung.

“Mereu mă bucur de prezent. Stochez în minte foarte multe lucruri care mi s-au întâmplat.”

Alexandru Dumitrescu

Povestește-mi despre un moment reprezentativ care ți-a schimbat viața sau care a avut un impact mare și te-a făcut să fii cine ești acum. 

Alex: Adolescența a fost un rollercoaster care m-a călit. Părinții au avut probleme de sănătate care au alternat ba la unul ba la celălalt, revenind constant, însă îi mulțumesc lui Domnului că le-a dat puterea să treacă peste. Pentru mine a fost o succesiune de evenimente grele care punctau în momentele cheie, examen de capacitate – bacalaureat – licență și într-un fel m-au motivat să învăț pentru a lua examenele cu note mari și să nu dezamăgesc familia, să nu le dau bătăi de cap că oricum erau încercați de altele mai importante.

Recunosc că examenele finale erau cele mai importante pentru mine, nu neapărat testele din timpul anilor. Ținta era un liceu bun, apoi o facultate la buget. 

De multe ori căutam să evadez din starea asta și când am descoperit viața de noapte și cluburile simțeam că acolo aparțin, era nevoia de a refula. A fost o etapă de care îmi aduc aminte cu drag, pentru că știu că m-am distrat, dar sunt bucuros că am mers mai departe și am închis acel capitol. 

Care a fost primul tău job și cum a fost experiența primilor ani de lucru?

Alex: Am început să lucrez de la 16 ani în domeniul construcțiilor, al firma părinților mei. Pe timp de vară aveam câteva lucrări micuțe și o echipă de muncitori cu care lucram cot la cot. Când s-a apropiat bacalaureatul am luat o pauză și m-am axat pe învățat. Odată ajuns la facultate au urmat niște proiecțele mai mici pe domenii diverse, unele în zona de promovare și branding, altele tot în construcții. Am făcut ASE – Management Economic. Am ales acea facultate după ce am dat admiterea la 8 facultăți și am intrat la 7 din ele, printre care și Facultatea de Construcții unde am intrat pe locul 3, primeam și bursă dar am zis că nu-i pentru mine, nici amplasarea nu era cea a ASE-ului, nici colege nu erau ca în ASE. O alegere bună zic acum că sunt căsătorit cu Anda pe care am cunoscut-o la cursurile de Masterat. De ce 8 facultăți?! Nu eram foarte încrezător în mine, așa că am zis să dau la cât mai multe, să văd ce prind și le-am prins aproape pe toate.

Când eram la master am avut primul job pe fonduri europene. Implementam proiecte finanțate prin POSDRU și m-a bucurat că au fost un succes cu rezultate bune, pe bune. După ce s-au terminat proiectele m-am mutat la o firmă de consultanță dedicată domeniul public, eu eram pe partea de reabilitare termică a blocurilor, făceam audit pe lucrări, verificam documentații de la proiectare până la execuție. Apoi au mai apărut niște proiecte pe fonduri și m-am întors acolo. Prin 2015 m-am implicat și într-un proiect pentru integrarea refugiaților, a fost o colaborare cu OIM (Organizația Internațională pentru Migrație) și a fost o experiență cu adevărat revelatoare. Am descoperit niște oameni minunați cu povești uimitoare, oameni care au venit cu speranța unui viitor mai bun în România. După aproximativ 5 ani de proiecte cu diverse forme de finanțare am venit în Mavericks. 

Dar să ne întoarcem puțin la cine e Alex. Mi-ar plăcea să aflu care sunt pasiunile tale. 

Alex: Am înclinație către zona asta tehnică. Având și experiența din construcții, îmi bag nasul în partea de design. Anda, a făcut cursuri de design și a avut  2 – 3 proiecțele. Îmi plăcea să îi dau feedback și spuneam că dacă ar fi după mine aș dărâma peretele ăla… deci mai mult dărâmat decât construcții, dar da amenajările au rămas o pasiune, partea de meșterit, de construit, de DIY. În lockdown, în vara lui 2020, am făcut un dulap pentru balcon, doar din bucăți de lemn și șuruburi, am tăiat, am găurit și am închegat acolo un dulap de care sunt foarte mândru. Anda l-a făcut și mai aspectuos, dându-i culoare. Și mobila din bucătărie am făcut-o împreună cu tatăl meu acum câțiva ani. 

La ce mai meșteresc? Am o bicicletă, un Sputnik, de la bunicul meu, la care meșteresc din ce în ce mai rar, dar asta nu înseamnă că sunt aproape de a fi gata. E oricum o bicicleta grea, și la cum se prezintă e aproape piesă de muzeu. Aș vrea să o restaurez să-i redau valoarea și poate găsesc pe cineva care să se bucure de ea cu adevărat. 

Da, îmi place să merg cu bicicleta, prefer un mountain bike, se așează mai bine. Ca sporturi nu am făcut nimic de performanță dar am cochetat și cu placa de snow, iarna nu lipseau însă patinele, vara eram și cu rolele, dar acum am trotinetă electrică, hai că m-ai pus pe gânduri… trebuie să fiu mai activ. 

Și condusul îmi place mult, chiar am primit anul acesta cadou de la colegi câteva ture pe circuit cu o mașină sport. Am zis că voi repeta experiența, poate mă apuc de raliu.

Care e cel mai mare vis al tău?

Alex: Nu știu de vis, dar sunt mai multe dorințe printre care și să reîncepem călătoritul. Eu am 2 destinații pe care mi le doresc să le revăd anul viitor: un traseu prin Turcia și Statele Unite, în California unde am mai fost și am rămas cu amintiri foarte plăcute. 

Povestește-mi despre experiența din America și cum ai ajuns acolo. Toată lumea își dorește să trăiască visul american. Cum sunt oamenii și cu ce e diferită America de România?

Alex: A fost o vacanță de 2 luni. Unchiul meu care locuia în San Jose m-a chemat în vizită. Aveam 17 ani atunci. A fost un pic din vacanța de vară și puțin din anul școlar iar când m-am întors la liceu eram foarte entuziasmat și foarte plin de mine.

Diferențe sunt multe între Statele Unite și țara noastră, dar știu că am fost acolo în concediu, în vacanță, eram turist și nu pot să compar viața de zi cu zi de aici cu relaxarea pe care am trait-o în acele două luni. În vacanță mergi doar în locurile faine, dormi la hotel și nu prea ai nicio grijă. Dar ca să încerc să răspund la întrebare, cel mai mult mi-a plăcut curățenia și faptul că mai toți oamenii zâmbeau și erau relaxați, aveau o atitudine foarte faină. Am mers pe aproape toată lungimea statului, din Sacramento până în San Diego și cel mai mult mi-au plăcut orașelele mai mici. Am mers în Yosemite park, într-o zonă montană, și de jos până sus, pe munte, era super curat, nu vedeai pet-uri, nu vedeai chiștoace aruncate. Oamenii erau mult mai ok și era curățenie, cu asta am rămas. 

Mulți tineri își doresc să se mute în America. Nu ți-ai dorit să rămâi acolo? Cum de te-ai întors?

Alex: A fost propunerea de a merge la facultate acolo, dar am considerat mai important să fiu aproape de părinți. Mai târziu, când eram la facultate voiam să mă întorc dar cu work & travel de data aceasta. M-am lăsat convins că nu trebuie să merg să lucrez, dacă vreau să merg în State, pot să merg în vacanță, deși eram conștient că nu este aceeași experiență. Nu am plecat pentru că simțeam că e mai ok să fiu aici, aproape de părinți să-i pot ajuta când au nevoie. Chiar dacă eram în perioada mea de glorie cu nopți pierdute în cluburi, cu toate astea, ziua, când aveau nevoie de mine, eram aproape. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu am plecat din țară. 

Despre începuturile în Mavericks

Ca să te aduc înapoi în România, știu că în liceu ai fost coleg cu Dragoș. Aș vrea să-mi satisfac curiozitate de a afla din tinerețile voastre și cum era relația între voi ca și colegi de clasă.

Alex: Da, am fost colegi de liceu și chiar colegi de bancă. L-am admirat foarte mult pe Dragoș din primele zile, era funny și smart. Pe lângă faptul că eram în același liceu, eram și din același cartier, la 2 stații de tramvai distanță unul de celălalt. De la liceu mergeam în aceeași direcție spre casă, tot vorbeam, tot râdeam și am ajuns să fim colegi de bancă. Nu ne-a pus dirigintele, ne-am pus noi în ultima bancă, clar. Aveam băncile unite și făcusem un grup fain acolo în spate. Liceul a fost o perioadă bună, cu toți colegii ok. Mai și râdeam la unele ore, dar eram toți destul de silitori, doar așa am supraviețuit ca grup în fundul clasei, că altfel se găsea un profesor să spargă gașca.

Revenind, ne-am înțeles super bine, a fost chimie între noi doi de atunci. Ne-am susținut la admiterea la facultate foarte mult și am ținut aproape pe tot parcursul. Ne vedeam o dată la 1 – 2 săptămâni. Când am început să și lucrăm fiecare la jobul lui, atunci ne vedeam mai rar, dar tot am păstrat legătura și ne ajutam de câte ori era nevoie. E cel mai bun prieten al meu.

Care e povestea de la colegi de bancă la colegi în Mavericks? Cum ați ajuns să lucrați împreună?

Alex: Când lucram la un proiect pe fonduri i-am spus lui Dragoș: 

“Sunt 25.000 euro care se dau pentru start-up-uri. Nu-ți pornești un business?”

“Băi nu, nu-mi pornesc, nu vreau acum, mai am nevoie de timp.” 

“Băi, hai pornește-l!” 

“Ok, dar dacă ar fi să-l pornesc, nu l-aș porni pe fonduri, vreau să fie curat.” 

Îi povesteam că trebuie să respecți proceduri de achiziții, că ai dosare și documente de făcut. A zis: 

”Băi, nu vreau să o fac doar de dragul de a o face, să fiu nevoit să angajez minim 3 oameni pe care să-i păstrez nu știu cât timp în condițiile în care nu știu dacă o să meargă și cum să-i păstrez pe aceeași 3?” 

A zis “Nu!”, dar la jumătate de an după ce s-au încheiat proiectele, m-a întrebat dacă mai sunt fonduri că vrea să pornească o agenție. Nu mai erau, la acel moment. A zis „Bine, eu îmi deschid agenție!”, iar în capul meu era doar „are you f**king kidding me?!?”. Cât timp eu mă mai interesam de fonduri, Dragoș a pornit agenția și a zis: “Gata, it’s on, it’s happening, am biroul la Universitate, pe Nicolae Bălcescu. Vii să vezi biroul și să mă ajuți să montăm niște scaune?”. Am mers, am văzut biroul, l-am ajutat cu scaunele, am băut vin, am sărbătorit. La vreo 7 luni după, îmi spune că ar avea nevoie de ajutor pe partea de administrativ și HR, să-mi predea parte din partea birocratică pe care o face, facturi, contacte dar să ajut și pe partea de HR și engagement cu colegii. “Ok, let’s do stuff!”. Am acceptat! 

Cu toate m-am descurcat bine zic eu, și chiar îmi place partea de HR, dar engagement-ul echipei nu prea a funcționat pentru mine. Ce îmi place la HR? Interviurile, cred că îmi place să cunosc oameni noi. Până acum s-au strâns ceva interviuri la Mavericks, deși nu facem interviuri ongoing, dar s-au strâns vreo 100 susținute de mine. 

Cum te-ai decis să accepți propunerea lui Dragoș, să faci această schimbare de carieră de la cei 6 ani pe fonduri europene și să vii în Mavericks? Ce te-a motivat?

Alex: În momentul respectiv era un blocaj pe partea de fonduri, o perioadă în care se trecea de la un program de finanțare la altul și totul părea că nu se mai termină. Deci eram liber de contract și mă gândeam să găsesc o altă direcție. Nu o lăsasem baltă, dar am zis că nu pot să stau să aștept atât timp un program de finanțare.

A fost și mai ușor să renunț fiindcă Dragoș a spus că are nevoie de ajutor. Normal că am sărit să-l ajut, însă îmi era teamă să nu dezamăgesc, mai ales un prieten. Am avut ceva emoții și încă le am.

“Ce încerc să spun este că familia mea s-a conturat odată cu Mavericks și Mavericks odată cu familia mea.”

Alexandru Dumitrescu

Am aflat că nu ai fost sigur de la început că vrei să rămâi în Mavericks. Totuși, 4 ani mai târziu ești încă aici. Care a fost click-ul, ce te-a făcut să rămâi? 

Alex: Ce am văzut în Mavericks nu prea văzusem prin locurile unde am mai lucrat. Cultura pe care a încercat și a reușit să o clădească Dragoș a fost super faină, Learning Hub-ul pe care l-a pus în mișcare, programele interne sunt foarte mișto. Simțeam că pot să aduc și eu plus-valoare prin lucrurile pe care le știam. Pe de alta parte simțeam că îmi place și nu știu în câte alte locuri o mai găsești. Lucrurile se întâmplau cu o autenticitate mare. Când am venit era o echipă mică, eu veneam din medii corporatiste, cu mai multe echipe de câte 10-15 persoane unde era și destul de mult individualism. Aici chiar se simțea vibe-ul ăla de familie și că tragem toți împreună. Chiar lucrurile se întâmplă cu suflet și s-a simțit încă de la început. 

Ce înseamnă Mavericks pentru tine?

Alex: Chiar simt că e o parte din mine. Mavericks e o extensie a familiei pentru mine. Vin cu voie bună la birou și vin la birou pentru că îmi place să vin la birou, îmi place să fiu cu colegii în jur, chiar dacă stau cu ochii în calculator. Când nu e Diana (colegă de departament) la birou, în fața mea, e o zi tristă. Mă bucură foarte mult când e Diana acolo, pur și simplu doar dacă ridic privirea și o întreb ce mai face. 

Mavericks a fost o schimbare majoră pentru mine. Pe de-o parte o schimbare la nivelul relațiilor de colegialitate, pentru că am găsit aici o mică echipă ca o familie plină de dorință de dezvoltare, și pe de altă parte a modului în care facem lucrurile pentru că aici s-a pus constant accent pe optimizare a tot ce avem de făcut fiecare. Încă de când m-am urcat la bord m-am bucurat să văd că lucrurile se fac cu responsabilitate și pasiune și am avut în minte doar potențialul echipei, al Mavericks și a ceea ce puteam atinge împreună.

În luna în care m-am alăturat familiei Mavericks a fost și cea în care am pus bazele familiei mele, m-am căsătorit cu Anda, iar între timp am crescut și noi, avem doi copii, pe Damian și Tudor. Ce încerc să spun este că familia mea s-a conturat odată cu Mavericks și Mavericks odată cu familia mea.

Care este cel mai fericit moment din Mavericks pentru tine?

Alex: Este un cumul de clipe, dar cel mai fericit moment a fost a doua aniversare a agenției și momentul în care la petrecere a fost proiectat un filmuleț cu mesaje de mulțumire, încurajare și apreciere din partea colaboratorilor, clienților și prietenilor Mavericks. Aceea a fost confirmarea că ce facem, facem bine și că rezultatele colegilor de la Performance sunt recepționate și considerate valoroase și de cei din jurul nostru.

“Mereu am fost de părere că noi, cei de la Support, suntem parte a departamentului responsabil de gresarea rotițelor care fac toată nava să funcționeze și contribuim cot la cot la atingerea rezultatelor.”

Alexandru Dumitrescu

Agenția e specializată într-un domeniu destul de diferit ție și specializării tale. Cum este să fii funcție de suport pentru cel mai mare departament și să faci ceva diferit față de ce fac marea majoritate a colegilor?

Alex: Este provocator, dar plăcut și de cele mai multe ori este rewarding. Deși pare că departamentul Support este în umbra departamentului Performance, simțim aprecierea colegilor în mod constant și asta ne dă energia necesară să facem ceea ce facem. Mereu am fost de părere că noi, cei de la Support, suntem parte a departamentului responsabil de gresarea rotițelor care fac toată nava să funcționeze și contribuim cot la cot la atingerea rezultatelor.

Majoritatea colegilor sunt studenți sau au intrat în Mavericks încă de pe băncile facultății. Tu ai deja câțiva ani de experiență în spate și te afli într-un punct în care privești lucrurile diferit. Cum este pentru tine diferența aceasta dintre generații și cum o percepi în Mavericks? Ce sfat ai da unui viitor coleg?

Alex: Poate că am experiență mai mare în muncă și dacă ne-ai ordona în funcție de vârstă, aș fi capăt de listă. Te las să ghicești în care capăt. Dar totuși nu consider că diferențele sunt atât de mari. Probabil pentru că împărtășim o serie de valori comune. 

Din primii 3 ani de Mavericks am extras valorile reprezentative pentru agenție și am continuat să le căutăm în candidații care au vrut să ni se alăture. Dacă le-am găsit, am făcut echipă cu ei și asta mă gândesc că ajută în diminuarea acestei diferențe dintre mine și colegii mai tineri. Oricum, mă uit la colegii care au sub 25 de ani și observ o înțelepciune pe care poate că eu nu o aveam la vârsta lor, observ aspirații și preocupări de oameni mari și văd că apreciază mediul creat aici, la Mavericks, care ajută în organizarea la nivel personal, nu doar profesional. Mă uit de exemplu că am colegi care au manifestat un interes în zona de disciplină financiară, au cerut cursuri pe acest subiect, le-au primit și au și început să pună în practică ceea ce au învățat.

Să concluzionez, eu simt că ne întâlnim la mijloc și lumile noastre, interesele, gusturile muzicale etc. se blenduiesc.

Referitor la sfatul pentru un viitor coleg, fie tânăr, fie mai cu experiență, atâta timp cât există valori comune totul este bine, sigur va fi chimie 🙂

„Facem lucrurile diferit!” ce înseamnă, de fapt, pentru tine și Mavericks?

Alex: Lucrurile făcute diferit vin din suflet și totodată sparg monotonia, cred asta cu tărie. Noi la Mavericks avem un suflet mare și o dorință și mai mare de a împărtăși cu cei din jurul nostru lucruri făcute cu pasiune, nu folosim ceva standard, nu aplicăm rețete indiferent de situație. Desigur că sunt unele procese unde se poate standardiza și o facem pentru optimizare, însă mereu trecem prin filtrul minții și cu mult suflet facem lucruri autentice pentru fiecare situație.

De exemplu, recrutarea nu o facem pe bază de CV, pentru că o pagină, două sau chiar mai multe, de aptitudini și locuri prin care ai activat nu reflectă valorile tale, iar în Mavericks valorile cântăresc mult mai mult decât experiența.

Ești în echipa de lideri ai agenției. Ce înseamnă să ții pe picioare o astfel de agenție, atât din perspectiva ta personală, cât și din perspectiva echipei?

Alex: În sarcina mea cad aspectele financiaro-legal-administrative și cele de HR, deci nu este o pălărie mare, ci mai degrabă pălării mai multe de diferite dimensiuni. În fapt tot ce fac este să mă asigur că totul merge ca uns, că suntem la zi când vine vorba de modificări legislative (și au fost destule în ultimii ani pandemici), să identific unde este loc de optimizări la nivel de costuri, evaluări ale echipei, aprovizionare cu tot ce este nevoie pentru a păstra Mavericks a happy place. Provocator și satisfăcător în același timp. Poziția în care mă aflu îmi permite să văd imediat rezultatele în urma unor decizii, iar acest lucru îmi place cel mai mult.

Mi-a șoptit o vrăbiuță despre experimentul legat de sinergia între colegi. Povestește-ne despre outcome-ul de la întrebarea: “Consideri că te enervezi repede sau că ai foarte mult calm?”

Alexandru Dumitrescu

Alex: „- Este o fire foarte calmă, dar se enervează repede.” M-am simțit omul cu două viteze. Am râs de acest feedback pe care l-am primit, nu știu de la cine. Însă m-a pus pe gânduri și cred că a avut cel mai puternic impact asupra mea. Consider că mă descrie destul de bine și m-a făcut să lucrez cu mine, să pun mai mult accent pe prima latură a mea și să fiu mai calm.

Ce te face fericit?

Alex: Oamenii din jurul meu. Dacă cei din jurul meu sunt fericiți, și eu sunt fericit. Cea mai mare satisfacție o am atunci când văd că i-a fost de real folos ajutorul meu cuiva.

“Îmi pasă, pun suflet, fac din pasiune. La acestea se adaugă în proporții variabile perfecționismul și pragmatismul.”

Alexandru Dumitrescu

Care sunt valorile tale după care funcționezi sau un principiu de viață care te ajută și în munca de zi cu zi.

Alex: Îmi pasă, pun suflet, fac din pasiune. La acestea se adaugă în proporții variabile perfecționismul și pragmatismul.

Ce înseamnă work-life balance pentru tine?

Alex: Cred în păstrarea unui echilibru fair pentru mine, un echilibru cu care să fiu împăcat. Asta înseamnă o echitabilitate când vine vorba de work, având în vedere că viața personală ar trebui să aibă prioritate și inevitabil, apar lucruri personale care îmi răpesc din timpul dedicat biroului.

Munca mea îmi aduce un grad mare de satisfacție, iar familia îmi dă momente de bucurie autentică și necondiționată. 

Când sunt la birou sunt ancorat în taskurile pe care le am, respect deadline-urile și îmi autoimpun un nivel ridicat al calității pentru ceea ce livrez. Dar când sunt acasă îmi opresc work profile-ul pe telefon și evit să pornesc laptopul de muncă.

Având în vedere că printre rolurile mele se numără și cel de responsabil HR, mă uit atent la păstrarea unui echilibru nu doar de către mine ci și de către colegii mei. Vreau să cred că păstrez acest echilibru. Recunosc, se mai întâmplă să îmi iau o temă pentru acasă, dar doar când este vorba despre ceva ce îmi aduce împlinire. 

Dacă ar fi să alegi un supererou sau un personaj, cine ai fi și de ce?

Alex: Aș merge spre personajul MacGyver pentru că îmi place să meșteresc și să caut soluții alternative, să fac lucrurile să funcționeze bine cu resursele pe care le am. Cred că peste 50% din colegii mei nu știu cine este MacGyver.

La final, dacă ar fi să pui tu o întrebare cititorilor tăi, care ar fi aceea?

Alex: Unde ați călătorit anul acesta cu copiii? (caut idei pentru anul viitor)