Scoatem la lumină un nou portret de Maverick care s-a alăturat echipei la începutul anului 2023, cel al Fabiolei Istudor, sau Fabi, cum îi spunem noi, în rolul de Performance Media Specialist. Fabi este o fire blândă, cu un vibe bun și pasionată de teatru. Mereu ne recomandă piese bune și ne încântă cu poveștile ei fantastice. Are o poveste interesantă, așa că vă invit să o citiți.

Stay inspired!

Tipologia colegei liniștite și căreia îi place să râdă mult, Fabi este o comoară cu povești și glume, dar și inspirație. Începem interviul cu cea mai grea întrebare pentru toată lumea: Cine este Fabi?

Cine este Fabi?

Fabi: Dacă nu mă cunoști foarte bine, asta ar putea să te surprindă, însă Fabi, în esență, este un spirit ludic, pus pe șotii, care nu se lasă până nu-ți fură un zâmbet, oricât ai fi de morocănos. 😀 În contexte profesionale, însă, se transformă rapid într-un adult serios, muncitor și responsabil, care deseori uită să-i lase spațiu copilului vesel și spontan.

Fabi este și un bun ascultător, o prietenă loială, o fire artistică, un mic justițiar, o gurmandă, iar lista poate continua.

Fabiola Istudor

Ce-ți doreai tu să fii când erai mică?

Fabi: Îmi surâdeau mai multe meserii când eram mică și mă răzgândeam destul de des, însă țin minte că muzica și dansul au fost întotdeauna o constantă. Pregăteam coregrafii pe melodiile preferate, exersam în oglindă cu un microfon improvizat și mă distram teribil.

Într-un timp mi-am dorit să devin învățătoare, inspirată fiind de modelul pe care îl aveam la școală. Ajungeam acasă după ore, îmi adunam toate păpușile și plușurile, le așezam ,,în bancă” și le predam ceea ce învățam peste zi.

Au urmat apoi perioade în care mi-am dorit să fiu avocat, judecător, actriță sau jurnalist. Într-un final, am ajuns să lucrez în marketing și comunicare, însă asta este deja o altă poveste. 😀

Ai putea să ne împărtășești care a fost drumul care te-a adus aici?

Fabi: Pasiunea pentru literatură și limba română mi s-a sedimentat în gimnaziu, datorită profesoarei mele care m-a făcut să îndrăgesc materia. Având înclinații în această direcție, alegerea profilului la liceu a fost una ușoară și așa am ajuns la filologie bilingv engleză.

    Când a venit momentul să aplic la facultate, lucrurile nu au mai fost la fel de clare. Știam că este o decizie importantă, care îmi va defini viitorul profesional și am mers ,,la sigur”. Deși intrasem și la Jurnalism și Litere, am ales a 3-a variantă – ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor cu predare în limba engleză, o alegere pe care la început am regretat-o, însă cu timpul i-am înțeles utilitatea și rolul pe care l-a avut în imaginea de ansamblu.

    În al doilea an de facultate am început să fac și voluntariat într-o organizație studențească, unde, pe lângă faptul că am legat prietenii puternice, am și avut ocazia să transform în practică noțiunile teoretice despre care doar citisem sau auzisem în facultate despre HR, Marketing sau Vânzări, dar și să învăț direct de la specialiști din aceste domenii.

    Tot aici mi-am asumat și primul rol de leadership, în departamentul de HR, un domeniu care simțeam că mi se potrivește.

    Imediat după terminarea facultății, m-am angajat ca HR Generalist într-un start-up din IT, iar de aici până la primul job în marketing & comunicare a mai fost doar un pas.

      Plecasem în Norvegia cu bilet doar dus, când am primit o ofertă de la Teach for Romania pentru un rol de Marketing Intern. La momentul în care am aplicat nu eram foarte sigură că vreau să rămân în țară, însă aveam certitudinea că lucrurile se vor așeza până la urmă așa cum îmi va fi mai bine. Nu am stat mult pe gânduri când am primit oferta. Rezonam foarte tare cu misiunea organizației și părea locul perfect în care să o iau de la 0 cu o nouă pasiune. Așa că m-am întors acasă, fără vreo certitudine că cele 3 luni ale contractului de muncă se vor prelungi. Acum, uitându-mă în urmă, cred că a fost și o doză de nebunie la mijloc. A meritat? Cu siguranță.

      Care sunt pasiunile tale în afara locului de muncă?

      Fabi: În timpul liber îmi place fie să iau la pas Bucureștiul din papucii de turist și să mai bifez din lista lungă de muzee la care n-am ajuns încă, să merg la teatru, la balet sau operă sau pur și simplu la o plimbare prin parc, fie să explorez locuri noi, din țară sau din afara ei.

      Altfel, oricând aș alege un răsfăț culinar, o zi doar cu o carte bună lângă sau devorând un serial sau timp pentru pasiunile mele vechi, dansul și muzica.

      Fabi, atunci când nu merge la teatru și nu este la muncă, călătorește peste tot în lume. Asta se poate vedea și din highlight-urile ei de pe Instagram și din concediile pe care și le programează. Ce te atrage la această activitate și ce înseamnă pentru tine călătoritul?

      Fabi: Explorare cu multă curiozitate și un soi de responsabilitate. Mă bucur să descopăr locuri și culturi noi, mâncarea tradițională, arhitectura, un alt ritm de viață, sisteme de educație, idei inovative de preluat și acasă. Și pentru că îmi doresc să ajung în cât mai multe colțuri ale lumii, asta vine la pachet și cu dorința de a surprinde cât mai mult din esența locului într-o singură călătorie, pentru că deseori o văd ca pe un one time experience.

      Sunt locuri, însă, pe care mi-aș dori să le revăd sau în care chiar m-aș vedea locuind.

      Fabi, care e cel mai mare vis al tău în momentul prezent?

      Fabi: Să fiu bine cu mine. În rest, sunt sigură că toate vor veni de la sine.

      Dacă ar fi să ne întoarcem puțin la partea profesională, cum arată o zi din viața ta la Mavericks?

      Fabi: Sunt zile în care jonglez între întâlniri interne și/sau externe și implementări sau optimizări de campanii. Zile în care lucrez la setup-ul unui cont nou, la strategii pentru dezvoltarea conturilor existente, în care particip la training-uri, evenimente sau îmi iau certificări. Sunt și zile în care lucrez aproape exclusiv la rapoarte pentru fiecare client din portofoliu. Mai presus de toate, însă, fiecare zi este una în care încă învăț și descopăr lucruri noi, iar asta mă bucură tare.

      Fabiola Istudor

      Care este parcursul tău profesional și cum ai descoperit universul Mavericks?

      Fabi: Cum spuneam, primul job a fost de HR Generalist într-un start-up din IT, iar apoi am făcut ușor trecerea către un nou domeniu – marketing și comunicare, dar și către un alt tip de organizație, non-profit, într-un moment în care căutam mai mult sens în munca pe care o făceam.

      Așa am ajuns să lucrez pentru o cauză care mi s-a lipit rapid de suflet – educația, iar cei 5 ani alături de Teach for Romania au fost de departe cea mai intensă și accelerată experiență de învățare de până acum.

      Am început ca intern, însă treptat rolul a căpătat noi valențe, în linie cu nevoile organizației și cu planul meu de dezvoltare. A fost despre branding și (re)branding, campanii faine în digital, OOH, la radio sau TV, despre recrutarea și selecția generațiilor de profesori, dar și despre strategie, management și people management. 

      A fost și despre o colaborare constantă cu freelancers sau agenții de media, creație, digital, PR sau web development, iar cu ocazia programului Better World am ajuns să descopăr pentru prima dată universul Mavericks și oamenii săi.

      Am fost tare fericită când am aflat că Andra a ales cauza Teach și că mă va ghida timp de un an. Am rezonat cu ea din prima clipă și mi-a devenit rapid foarte dragă. Ea a fost cea care mi-a făcut cunoștință cu universul performance media și care m-a ajutat să pun bazele a ceea ce fac astăzi, cu multă răbdare și încredere. A fost un mentor grozav și sunt foarte recunoscătoare că ne-am intersectat. Spatial thanks, Andra!

      Ce înseamnă să fii un Specialist în Performance Media în Mavericks?

      Fabi: Înseamnă să fii parte dintr-o echipă mișto, cu drag de învățare, atenție către oameni și cu obiective ambițioase, care ne provoacă să ne depășim limitele și să fim din ce în ce mai buni, într-un ritm sănătos.

      Noi, în Mavericks, avem mulți clienți care sunt pe vibe-ul nostru. Povestește-ne despre un client de suflet cu care ai o poveste faină și merge în continuare bine.

      Fabi: A fost o surpriză și o mare bucurie să aflu că primul meu client din portofoliu va fi Future Makers, un incubator de start-up-uri pentru tineri antreprenori din 7 țări ale CEE. În primul rând, pentru că era un client din sfera educației, iar mai apoi pentru că Project Manager era chiar Paul, un fost coleg din Teach for Romania, cu care m-am bucurat să reiau legătura.

      Ulterior, am continuat colaborarea și pe un alt proiect, Transformator, un program de transformare sustenabilă pentru IMM-uri și ONG-uri active, dar și pentru Social Innovation Solutions, organizația mamă. Am găsit aici oameni tare faini, dedicați, cu care am comunicat foarte ușor. A fost și este o plăcere să lucrăm împreună.

      La final, dacă ar fi să pui tu o întrebare cititorilor tăi, care ar fi aceea?

      Fabi: Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?