#MavericksRemote și #FridayRemote sunt cele două hashtag-uri pe care le vezi atunci când ajungi pentru prima dată pe contul nostru de Instagram.
Remote Work este un program intern prin care toți colegii noștri pot lucra de oriunde își doresc din lumea aceasta. Până acum am Mavericks a avut “birou” prin Berlin, Cluj, Roma, Constanța, Thailanda și nu avem cum să uitam și cafenele care ne-au găzduit în București. Am experimentat #remotework singuri sau cu toată echipa și ne-a plăcut. 🙂
https://www.instagram.com/p/Bi4YFFyFbFi/?taken-by=mavericks.theagency
#FridayRemote a fost un experiment pe care l-am început în luna iunie în care am ales să îmi mut biroul în zilele de vineri într-un loc nou. Am lucrat de la malul mării, din București și am încheiat #FridayRemote în inima Transilvaniei, la Cluj.
https://www.instagram.com/p/BkCV9KMlHQI/?taken-by=mavericks.theagency
Remote Work pentru mine a fost un exercițiu de responsabilitate. În urma experienței mele de luna trecută m-am gândit să împărtășesc cu voi beneficiile pe care le-am descoperit eu lucrând remote și care sunt lucrurile de care trebuie să ții cont înainte de a te aventura într-o astfel de experiență:
Productivitate mai mare – am observat la mine o productivitate mult mai mare. Am reușit să fac task-uri care în mod normal durau mai mult în mai puțin timp. De ce? Pentru că știam clar ce am de făcut înainte să ajung acolo. Mi-am planificat și organizat ziua de remote de înainte. E drept că dacă nu ai toate cele necesare cu tine acest lucru este imposibil.
Îți găsești inspirația în locuri și oameni – De multe ori pățesc să rămân fără idei când vine vorba de copy. Mergând în locuri noi și schimbând decorul (și de cel puțin două ori pe zi când ești în alt oraș) am reușit să îmi găsesc de fiecare dată inspirație în locuri sau oameni.
Scapi de monotonie – îmi este destul de clar care este traseul meu atunci când ajung la birou și știu de fiecare dată cam ce urmează să fac. Să îmi încep ziua într-un loc nou este super interesant pentru mine. Îmi place să testez lucruri noi din meniu și să mă bucur de ele și încerc să aleg locuri noi în care să lucrez de fiecare dată.
Responsabilitate – când ești remote ai toată responsabilitatea în mâinile tale. Ai un deadline sau un task de care depinde toată echipa pe care trebuie să îl faci și nu ai pe nimeni lângă tine să îți aducă aminte de acest lucru. Este un exercițiu de responsabilitate pe care îl poți face și de care te vei bucura la final de zi.
Poți lucra alături de prieteni – pentru mine acest lucru este foarte important. Am lucrat remote singură, dar și cu alți prieteni. Pe mine m-a ajutat și motivat acest lucru, mai ales că de multe ori poți cere o părere sau o idee de la colegul de “birou”. Cunoști oameni noi – de multe ori se întâmplă să dai de oameni faini cu povești interesante atunci când lucrezi remote.
https://www.instagram.com/p/BgniPYxAXFe/?taken-by=mavericks.theagency
Ca să fii sigur că te poți bucura din plin de această experiență, trebuie să ai în vedere și următoarele aspecte:
- Să te asiguri că știi foarte bine ce ai de făcut în ziua respectivă.
- Să te asiguri înainte că locul unde vei merge are priză și wi-fi 🙂
- Să nu uiți acasă încărcător, laptop, agendă sau orice mai ai nevoie pentru a putea lucra. Fă o lista cu tot ce ai nevoie înainte.
- Să știi unde vei lucra înainte de ziua de Remote Work. (Se poate întâmpla ca locul să fie închis)
- Să ai în plan și alte locații pe lângă cea în care ești. (Pentru mâncare sau poate vrei să mai schimbi decorul)
Pentru mine experiența aceasta a fost una tare faină și din fiecare zi de work remote am învățat câte ceva. Mi-am dat seama că lucratul în afara biroului nu este chiar atât de ușor cum pare, mai ales că într-o cafenea nu ai toate resursele necesare. Cu toate acestea, mi-am propus să lucrez remote cel puțin o dată pe lună. 🙂