„În domeniul IT trebuie să cunoști foarte bine ceea ce faci, să fii stăpân pe situație, să ai know-how. „
O agenție are oameni specialiști în domeniul pe care activează, dar te-ai întrebat ce funcții de suport există în strategia acesteia? Noi o avem în Mavericks pe Mădălina sau MM, cum ne place să îi spunem, care este pe rolul de Data Developer și se ocupă de automatizări pentru a ne face viața mai ușoară. MM e o super colegă și are o poveste foarte faină. Te invit să citești mai jos cine și care e rolul ei în Mavericks.
Stay inspired!
Who’s MM?
Tipologia colegei super bună pe tehnologie și procese automatizate, Mădălina e mereu în căutare de soluții pentru a îmbunătăți eficiența colegilor la lucru. Dar prima curiozitate a fost să aflu cine e ea ca persoană și cum a primit numele de MM.
MM: Nu mă mai identific cu Mădălina de ceva timp, cel puțin nu în spațiul Mavericks. La început mai avem o colegă cu numele Mădălina și ne-am gândit cum să ne deosebim una de cealaltă. Așa că MM vine de la inițialele numelui meu, Mădălina Marina. Tocmai ce am împlinit 3 ani de când sunt în Mavericks, iar Mădălina a.k.a MM a ajuns un brand personal în acest timp.
Sunt super, super simplă, un om normal. Îmi place foarte mult liniștea, mă regăsesc în liniște. Îmi place să mă cufund în canapea și să mă uit la seriale, îmi plac plimbările lungi, board game-urile și să pictez. Mai nou am descoperit că-mi place foarte mult să gătesc și încerc să experimentez foarte mult în zona aceasta. Am un fel de mini restaurant în bucătărie și în fiecare săptămână pregătesc preparate noi.
Despre vise și pasiuni
Suntem definiți de pasiuni, iar mie îmi place să descopăr ce anume îi pasionează pe oameni să facă în afara orelor de program.
MM: Îmi place să fac lucrurile pe moment. Nu pot să spun neapărat că am pasiuni. Din punctul meu de vedere o pasiune implică și mult timp investit. Eu dacă mă trezesc astăzi și am chef subit să pictez, pictez. Dar s-ar putea să-mi treacă peste 2 ore sau peste 2 zile sau peste 2 luni. Dacă vreau să mă apuc să alerg, alerg. Pur și simplu. Dar e posibil să-mi treacă destul de repede cheful. Atunci nu cred că există o pasiune, pur si simplu îmi place să fac lucrurile pe moment și atât.
Îmi super place gătitul și mereu caut facts despre nutriție. De când sunt vegetariană încerc să gătesc chestii care să fie cât mai sănătoase și în același timp și delicioase.
Când suntem copii avem plăceri dintre cele mai diverse și visăm cu încredere că putem fi orice ne dorim. Dar oare câți dintre noi ajung să facă ceea ce visează să fie când sunt mici?
MM: Medic legist voiam să fiu. Îmi plăcea ideea. Nu știu de unde a venit. Eu acum dacă văd sânge, leșin, deci nu pot să fiu medic legist. Mi-am dat seama că nu e pentru mine când am citit o pagină dintr-o carte de medicină, iar 80% dintre cuvinte îmi erau necunoscute. Dar în clasa a 9-a mi-a plăcut super mult informatica și de acolo mi-am dat seama că sunt mai mult o persoană tehnică.
Drumul spre IT, automatizări, coduri & co.
Cum ai ales facultatea și care a fost parcursul până la a fi fericită cu deciziile pe care le-ai luat despre direcțiile profesionale?
MM: Voiam să merg la ASE la Cibernetică, însă îmi doream foarte mult să intru la buget și din păcate nu am avut media necesară. Am primit de la o profesoară de fizică recomandare să merg la Politehnica, la Inginerie Mecanică și Mecatronică. Așteptările mele în legătură cu facultatea nu prea au fost atinse pentru că îmi doream să fac mai multă programare. Poate nu a fost neapărat ceea ce trebuie pentru mine, însă a fost o experiență.
“În domeniul IT trebuie să cunoști foarte bine ceea ce faci, să fii stăpân pe situație, să ai know-how.“
Mădălina
Există multe preconcepții legate de rolul femeii și implicarea ei în domeniile tehnice și mecanice. Care e poziția ta vis-a-vis de asta?
MM: Nu știu dacă e într-un fel anume. Trăim în secolul 21 și acum nu ar trebui să mai delimităm profesiile în funcție de gen. Cred că în viitor se vor echilibra lucrurile, iar domeniile tehnice nu vor mai fi dominate de bărbați.
Hello, Mavericks!
Care e povestea ta în Mavericks? Pratic, jobul tău nu exista în Mavericks și ai construit împreună cu Dragoș. În acești 3 ani de când ești aici, cum a fost procesul de evoluție și de construcție from the scratch?
MM: Eram în anul 3 de facultate și-mi doream un job de vară. M-am angajat aici pe post de Asistent Analist. Între timp am descoperit că nu-mi plăcea ce făceam și având în vedere asta, nici nu eram foarte bună pe poziția aceea. Făceam destul de multe greșeli.
Am avut o discuție cu Dragoș în care el m-a întrebat ce mi-ar plăcea mie să fac. S-au aliniat cumva planetele și Dragoș mi-a spus: “a, super, ești o persoană mai tehnică deci cred că avem chiar rolul potrivit pentru tine.” Nu mai fusese până atunci în Mavericks un asemenea rol tehnic. Era ceva nou. Pur și simplu de acolo am început să experimentăm amândoi. Am făcut lucruri împreună pe partea de raportare, pe partea de automatizări etc. A venit totul natural. Am început să învăț cele necesare astfel încât să pot să ajung să fac lucrurile pe care mi le propunea Dragoș. Ne completăm într-un fel pentru că el vine cu idei, iar eu încerc să le aplic. Încă e un proces de dezvoltare aici.
Mavericks e un loc în care există foarte multe oportunități de dezvoltare, un loc în care înveți foarte mult și un loc în care nu e ok să stai dacă vrei să stagnezi.
MM de acum 3 ani era o persoană timorată, căreia îi era frică de orice și nu-și găsea neapărat locul. Acum știu sigur că mi l-am găsit și știu sigur că fac parte din mediul din care trebuie să fac parte. Așa mă simt acum.
Noi în Mavericks avem o cultură îndreptată spre oameni, să se simtă bine și să le placă ceea ce fac. Cum a fost pentru tine shift-ul acesta de a venit pentru un job și faptul că ai ajuns pe o cu totul altă poziție?
MM: A fost așteptat! Am vrut chestia asta. Sincer, nu cred că rezistam foarte mult în Mavericks pe ceea ce făceam înainte. Atunci când Dragoș mi-a propus schimbarea, am fost super entuziasmată și mi-am dorit foarte mult să văd despre ce e vorba și unde o să ajungem. Am fost și speriată un pic. Nici eu și nici el nu știam exact, concret ceea ce o să fac. A fost un cumul de sentimente, un rollercoaster. Un moment eram entuziasmată: “Hei, uite ce chestii faine o să fac!”, iar după mă gândeam: “Dar cât o să dureze? Chiar e ce trebuie?”.
Ce face mai exact MM pe rolul de automatizări în Mavericks?
MM: Încercăm să salvăm cât mai mult din timpul colegilor, începând de la rapoarte automate și până la documente interne. Am realizat inclusiv un program care îi scutește pe Alex și pe Diana (colegii din Departamentul de Support) de o muncă în plus, adică facturarea. Avem un “roboțel” care, pe scurt, scoate bugete din platforme, face calcule, apoi emite o factură și o trimite clientului.
Roboțelul acesta a fost creat de către tine?
MM: Da. Am făcut foarte multe cursuri prin intermediul Mavericks, inclusiv de programare, Javascript, UiPath, Tag Manager. După ce am învățat UiPath și mi-am luat și certificarea, am început să experimentăm puțin. Dragoș a venit cu această idee de roboțel și am și început să îl implementăm. A sunat super bine pentru mine, mai ales că eu sunt o persoană mai tehnică și mi-a plăcut super mult să jonglez cu coduri.
Ce-ți place cel mai mult la ceea ce faci și ce anume ți se pare cel mai challenging?
MM: Cel mai mult îmi place să scriu cod și în momentul în care am de făcut un nou document în care trebuie să implementez formule și intervine gândirea algoritmică/logică, atunci îmi place să fiu 100% concentrată și să dau tot ce e mai bun. Visul meu e să scriu doar cod.
„Cel mai mult mă motivează KPIs-urile. În momentul în care știu că mi-am atins obiectivele atunci știu sigur că mi-am făcut treaba cum trebuie și asta mă face să continui cu mai mult spor.”
Mădălina
Challenging sunt toate lucrurile noi pe care le învăț. La mine lucrurile decurg în felul următor: am câteva luni de învățare, după care sintetizez totul, aplic. După care vine un nou challenge, o nouă oportunitate de învățare.
Cum este să ai autonomie în ceea ce faci și spațiu de explorare, să ai toată libertatea de a experimenta în direcția care îți place?
MM: Am început să am autonomie dinainte să fiu angajată aici. Am fost voluntar profesoară și am ținut cursuri de robotică. Încă de pe atunci îmi făceam singură planul, toată structura, după care mergeam la copii și îi învățam. Practic erau niște roboței pe care copiii îi controlau față – spate, stânga – dreapta și la care puteau adăuga senzori pentru a se putea feri de obstacole, pentru a putea urmări o linie, niște culori etc. Am avut destul de multă autonomie.
Copiii aveau vârste cuprinse între 4 și 14 ani. Atunci când un copil vede un roboțel și își dă seama că poate să-l miște chiar el, să-l controleze, e ceva woow. Ei sunt super fericiți. “Woow, ăsta e roboțelul meu!”. Unii dintre ei nici nu înțelegeau ce fac pentru că erau prea mici, dar erau foarte încântați. E o experiență faină.
Să faci lucrurile diferit nu e ușor, mai ales când ești în stadiul de învățare. Cum e să ai un rol diferit într-o echipă mare în care, practic, toți fac același lucru, dar tu ai un rol diferit?
MM: Într-adevăr, eu sunt singura cu rolul ăsta și e un pic dificil uneori pentru că sunt tare curioasă și ce fac colegii mei. Aș vrea să mă implic mai mult. La un moment dat i-am spus lui Dragoș că aș vrea să învăț și eu performance media. Simt nevoia să înțeleg mai mult pentru a putea să îmi fac treaba mai bine. Practic trebuie să am idee ce fac ei ca să pot să intervin cu automatizări.
Despre viitorul automatizat vs. roboți
Cum vezi tu viitorul pe partea de automatizări și tehnologie? Oamenilor le este frică de roboți și AI, în momentul acesta. Au impresia că roboții ne vor invada lumea. Care e perspectiva ta?
MM: Părerea mea este că automatizarea te scapă de niște griji, te scapă de eventuale erori umane, îți salvează timp. Însă cred cu tărie că trebuie să intervină și partea umană, pentru că acolo unde nu există și partea umană, automat nu e, cum zice Mavericks, suflet. Și trebuie combinat în așa fel încât să fie totul ok, să se găsească un echilibru. Evident că putem să facem lucrurile manual, însă e mult mai simplu folosindu-ne și de tehnologie.
Orice job are sau va avea în viitor și un element IT din motive de productivitate, performanță, siguranță etc. Cred că pe oameni asta îi sperie, viitorul locului de muncă.
Dar chiar dacă “roboții ne vor invada” și vor fi mai multe locuri de muncă pentru programatori, restul oamenilor se vor putea dezvolta mai mult în domenii precum artă și tot ce ține de creativ, sport, social etc.
Cum a fost experiența UiPath? Cum a fost pentru tine experiența de a învăța de la ei, cu ei și de a aplica mai departe?
MM: Am învățat de la ei de pe site, au niște module de învățare. Am participat și la câteva întâlniri ale comunității și la webinare. Mi-a plăcut pentru că mi-a pus gândirea logică și algoritmică la încercare. Inițial, totul pare simplu, dar se complică atunci când vrei să aplici ce înveți pe proiectele tale.
Am descoperit lucruri noi și au fost situații în care credeam că știu cum se fac lucrurile, le făceam așa cum credeam eu și dădeam peste diverse erori mai mult sau mai puțin minore pe care nu aveam cum să le știu dinainte.
Cum e procesul atunci când descoperi o eroare până la soluție? Ai simțit vreodată că vrei să lași totul baltă?
MM: Trebuie să iei totul din aproape în aproape, să urmezi fiecare linie scrisă, să urmezi fiecare bloc (în cazul UiPath) și să vezi unde a fost eroarea. Dacă până la un anumit punct totul funcționează ok și de la un altul nu mai funcționează, atunci știi sigur că acolo e buba și trebuie să investighezi ce anume a produs eroarea.
Mă frustrează foarte tare aceste erori. Se întâmplă destul de des și ai nevoie de răbdare să poți să le rezolvi. Sunt momente în care pur și simplu am nevoie de o pauză ca să pot să-mi limpezesc mintea sau am nevoie de o persoană care să se uite și să-mi spună ce i se pare în neregulă. Până să-mi dea răspunsul deja îmi dau seama unde era eroarea. E super interesant cum funcționează mintea umană. Aceste momente le depășesc fie printr-o pauză, fie printr-o inspirație, fie printr-o întrebare pe Google.
Cum îi ajută pe colegi partea de automatiză și ceea ce faci tu propriu-zis? Cât % din timp ai reușit să salvezi?
MM: Ceea ce fac eu îi ajută în proporție de 50%, pentru că în restul de 50% au nevoie să intervină ei și să-și pună amprenta, să pună suflet și să interpreteze datele. E o muncă de echipă aici.
Cele 2 procese care salvează cel mai mult timp sunt partea de facturare și partea de raportare. Când am venit în Mavericks și facturam manual, la mine dura undeva la 10-14 ore pe lună. Dianei (actuala colegă care se ocupă de facturi), pentru că îi place ceea ce face și face cu mai mult spor, durează un pic mai puțin. Mai sunt și excepții pe care nu le pot include în program și atunci cred că timpul pe care i-l salvez Dianei ar fi undeva la 6 ore pe lună. Pe partea de raportare, cred că ar fi undeva între 4-5 ore, bilunar. 5 minute de azi, 5 minute de mâine par a fi neglijabile. Dar la final de lună tragi linie și vezi că adunat înseamnă destul de mult.
La final de poveste, dacă ar fi să-ți imaginezi că ești în fața unui public, ce întrebare ai tu pentru cititorii de aici?
MM: Fiind super sincer, chiar îți place ceea ce faci la job?
That’s all, folks!
Keep on performing.
Articol by Theo